Microregiunea Ocna Mures - Investim in folosul comunitatii noastre

- profilul comunitar al comunei -

Istoric

Noşlac este una dintre localităţile Ardealului care certifică străvechimea locuitorilor în spaţiul intracarpatic. Aici s-au descoperit relicve aparţinând neoliticului, constând dintr-o importantă staţiune din epoca pietrei lustruite încadrată în “Cultura Petreşti”, cultură a cărei arie cuprinde întreg sud-estul Transilvaniei.

În comuna Noşlac s-a descoperit o aşezare dacică, localitatea persistând şi după cucerirea romană. Săpăturile arheologice din anii 1963-1964, făcute aici, au dat la iveală în locul numit “Sumughi”, o staţiune provincial-romană, din secolele 2-3, tipul obiectelor ceramice descoperite stând ca dovadă a convieţuirii daco-romane. Dar poate cea mai importantă descoperire de pe teritoriul localităţii Noşlac, constă dintr-un sat de ciocănaşi (lucrători în minele de la Salinae), compus din bordeie. Inventarul locuinţelor a permis identificarea unei culturi materiale de aspect tradiţional dacic puternic romanizate. Apoi, necropola din sec. 4-6, descoperită la Noşlac, se remarcă prin elemente de cultură materială de tradiţie romană, inventarul arheologic atestând prezenţa populaţiei sedentare ce practică agricultura şi păstoritul. Este de remarcat că la începutul Evului Mediu, localitatea Noşlac, era un important centru fortificat cu valuri de pământ.

Această aşezare omenească apare frecvent în documentele secolului 13, de remarcat fiind actul emis la Alba Iulia (24 septembrie 1288) de către capitlul (corpul canonicilor) Bisericii Sfântul Arhanghel Mihail. Documentul consemnează următoarele: “Dăm de ştire că înfăţişându-se înaintea noastră, Ştefan, fiul lui Petru, a mărturisit că a zălogit moşia sa numită Nagylak (Noşlac), împreună cu toate moşiile ce ţin de ea, anume Medveş, Cheby (aşezare care se află lângă Noşlac, ulterior părăsită) şi Sumughitelak (sat actualmente părăsit)…magistrului Kylian, doctor în dreptul canonic şi arhidiacon de Thylegd pentru cincisprezece mărci de argint, moşie pe care zisul Ştefan o va răscumpăra înaintea noastră de la magistrul Kylian, după trei ani socotiţi de la hotărârea celor de faţă. De asemenea, aşa cum s-a îndatorat, dacă pomenitul Ştefan va voi să înstrăineze acea moşie, să nu o poată vinde altcuiva decât tot numitului magistrului Kylian, la preţul pe care îl vor statornicii. Dacă însă la sorocul hotărât nu-şi va lua înapoi moşia, ea va trece, după cum am scris mai sus, în stăpânirea magistrului Kylian, la preţul la care va fi preţuită”.

Un alt document emis de capitlul aceleiaşi biserici, consemna la 28 ianuarie 1293, că împlinindu-se nu trei, ci cinci ani de la emiterea actului anterior, nobilul Ştefan “nici nu a venit, nici nu a trimis pe cineva şi nici nu a plătit pomenitului magistru” suma de răscumpărare.

Locuitorii din Noşlac au luat parte la marile convulsii istorice din Transilvania secolelor 18 şi 19, aici găsindu-şi ecou marea ridicare a ţăranilor din anul 1784 (răscoala horiană), iar în timpul revoluţiei de la 1848, Avram Iancu a ordonat prefectului Axente Sever să-şi dispună unităţile Legiunii “Blăjana” (cu un efectiv de 20000 de oameni) pe malul stâng al Mureşului, în apropiere de Noşlac. Apoi, în primele zile ale lunii ianuarie a anului 1849, prefectul Axente Sever a emis o Proclamaţie prin care-şi chema din nou oamenii spre a respinge atacurile unor unităţi inamice. La această chemare, numeroşi iobagi s-au concewntrat în localitatea Noşlac (după cum a consemnat însuşi Axente Sever într-un raport asupra acestor evenimente). După terminarea mobilizării, la 15 ianuarie 1849, în tabăra de la Noşlac a fost trimis un tribun, pentru a organiza apărarea acestei localităţi, aici fiind instalat un detaşament de lăncieri şi puşcaşi. În a doua jumătate a lunii ianuarie 1849, lăncierii din Noşlac au fost înfrânţi, după două ore de lupte grele, de o coloană inamică, însoţită de o baterie de artilerie. După înfrângerea mişcării revoluţionare, locuitorii din Noşlac au fost eliberaţi din iobăgie, fapt care, totuşi, nu a atras după sine o îmbunătăţire pregnantă a vieţii populaţiei din această parte de lume. După anul 1918, autoritatea românească s-a extins asupra Noşlacului, inaugurând o nouă perioadă de prefaceri în istoria străvechiului sat. (Dobra Nicolae, 2007, p. 290-292)

“Anuarul României…” din 1928, Rudolf Mosse S.A., (Bucureşti, pag. 349) consemna situaţia marilor proprietăţi agricole din Noşlac: Dósza Ema – 30 ha; Fried Leopold – 43 ha; Gegö Carol – 150 ha; Rus Petru – 35 ha; Slaby Ecaterina – 75 ha.

În prezent, în componenţa comunei Noşlac intra cinci sate: Căptălan, Ciuci (din 1964, Stâna de Mureş), Copand, Găbud şi Noşlac. Cu toate că în documentele istorice satele menţionate apar la date diferite şi cu nume diferit, toate au o vechime imemorială. De altfel, este ştiut şi unanim acceptat faptul că primele aşezări omeneşti au apărut pe văile apelor. Despre vechimea satelor din comuna Noşlac vorbesc descoperirile arheologice care au avut loc în această zonă. Din punct de vedere administrativ, în decursul vremurilor, nu toate cele cinci sate au făcut parte din aceeaşi unitate.

Este îndeobşte cunoscut că malurile râurilor şi văile au fost locuite din cele mai vechi timpuri, fapt dovedit de descoperirile arheologice de pe întreg teritoriul ţării noastre, dar şi a altor ţării. De la această regulă nu au făcut excepţie nici satele comunei Noşlac, aşezate pe albia râului “Mureş”. Valea Mureşului a fost dintotdeauna o importantă reţea pentru circulaţie. În trecutul îndepărtat, şi chiar până în perioada interbelică cursul Mureşului a fost folosit şi pentru plutărit. Din antichitate cu plutele se transporta sare de la Saline, dar şi alte produse. Mureşul a fost considerat de cronicari mijlocul Ardealului, linia care împarte câmpia deluroasă a Transilvaniei de dealurile Târnavelor.

Străvechi leagăn de pământ românesc, locaş străbun de cuget şi simţire românească, Noşlacul sălăşluieşte durabil în istoria neamului al cărui mândru stindard este. De demult, din negura vremurilor aceste minunate locuri au păstrat vie flacăra arzândă a focului de dor de ţară, de dor de mamă şi tată, de dor de cer senin şi de izvoare cristaline, de dor de libertate. Venit-au mulţi, şi des, peste noşlăcani; unii de obârşie asiatică; alţii mai de pe-aproape, de prin civilizaţia europeană. I-a atras recoltele agricole, pădurile şi vitele noastre. Au constatat că suntem aprigi luptători pentru ce-i al nostru, că nimic şi nimeni niciodată nu ne poate lua ce ne aparţine. Şi-au mai aflat că suntem nişte bogaţi săraci! Bogaţi prin ce ne-a dat bunul Dumnezeu şi săraci prin ce ne-au hărăzit jefuitorii de lumi. Dar noi suntem mândrii că suntem aşa, pentru că istoria noastră, viaţa noastră, sunt cărţi de căpătâi ale întregului neam românesc. Aşa a fost şi aşa va fi. Că tot ce s-a făcut pe aceste locuri, cu trupul, sufletul şi mintea băştinaşilor s-a făcut; şi ce se va mai face tot aşa se va face. Pentru că bogăţiile naturale din inima noşlăcanilor, va dăinui veşnic (Strategia de dezvoltare a comunei Noşlac, p. 25).

Geografia

Din punct de vedere geografic, comuna Noşlac este aşezată pe malul stâng al râului Mureş, în partea sudică a acestui râu. Patru sate sunt situate chiar pe albia râului. La o distanţă de trei kilometrii, mai spre sud-est se află satul Găbud. Cu toate că satele comunei Noşlac sunt scăldate de apele Mureşului, comuna dispune de un procent redus de teren drept, de şes. Cea mai mare parte a teritoriului este deluros, dealuri pe care se cultivă cereale sau sunt ocupate de păşuni şi fâneţe sau sunt acoperite de păduri şi arbuşti. În majoritatea pădurilor cresc goruni, arţari, tei aluni, răchită, carpeni, etc. Pe lângă râu şi pâraie cresc sălcii, plopi arini, etc. Prin păduri şi bercuri cresc ciuperci care nu sunt exploatate la justa lor valoare.

În partea vestică a comunei, la doar câţiva kilometrii se află vechiul oraş Ocna Mureş. Tot pe Mureş, în partea de est se află oraşul Luduş. Paralel cu Mureşul, pe malul drept, şerpuieşte calea ferată cu câteva halte în dreptul satelor aparţinătoare comunei Noşlac. Avem în vedere haltele: Gligoreşti, Gura Arieşului, Lunca Mureş. Gara cea mai apropiată este Războieni. Alte centre mai apropiate sunt, la nord, Câmpia Turzii, Turda, la vest Aiud. În centrele menţionate trăiesc numeroşi locuitori originari din comuna Noşlac. Mulţi s-au stabilit în Alba Iulia, Cugir, Tg. Mureş, Cluj, Braşov şi chiar în Bucureşti. Pe teritoriul actualei comune Noşlac au mai fost atestate două sate, două aşezări: este vorba de Cib şi Şimughi. Prin urmare ar fi fost şapte sate, nu cinci, câte figurează în prezent, sau poate ar fi fost o altă repartizare a teritoriului.

Localitatea Noşlac se află la o distanţă de 69 km de Alba Iulia reşedinţa de judeţ, oraşul cel mai apropiat este Ocna Mureş, la 7 km. Alt oraş care se află relativ aproape de centrul de comună este oraşul Aiud la o distanţă de 36 km. Cel mai apropiat sat de centrul comunei este Căptălan la 1 km, iar cel mai îndepărtat este Găbud la 2 km. Pe lângă limita de nord a comunei trece calea ferata Alba Iulia – Teiuş – Cluj Napoca –Tg. Mureş.

Vecinatăţile teritoriului administrativ al comunei sunt:

• La nord – comuna Lunca Mureş, comuna Cheţani (judeţul Mureş);
• La est – oraşul Luduş, comuna Aţântiş, judeţul Mureş;
• La sud – comuna Fărău;
• La vest – oraşul Ocna Mureş.

Clima

Media multianuală a temperaturii lunii iulie este de 16 grade Celsius, iar a lunii ianuarie este de minus 4 grade Celsius. Primul îngheţ se produce în jurul datei de 1 octombrie, iar ultimul în jurul datei de 1 mai. Se produc însă, aproape în fiecare an brume timpurii sau târzii, care afectează grav culturile agricole şi pomii, oamenii depinzând, în bună măsură, de hazardul naturii. Media pluviometrică multianuală este de 800 mm/m.p. Maximul pluviometric se înregistrează în mai-iunie, iar minimul în luna februarie. Hazardul meteorologic provoacă, nu rareori, secete de iarnă, care reduc drastic sursele de apă, sau secete de vară, care periclitează recoltele de cereale, fânaţe şi de cartofi, care în aceste locuri, sunt resurse vitale. Maxima pluviometrică în 24 ore s-a consemnat în1975, când s-au produs mari inundaţii pe valea Mureşului şi Arieşului. Inundaţiile majore sunt cu regularitate aproape anuală, indiferent de anotimp şi nu sunt rare cazurile când provoacă nu numai pagube materiale, ci şi victime.

Flora şi fauna

Flora şi fauna satelor comunei Noşlac nu se deosebesc prin nimic faţă de cele din alte sate ale depresiuni Ardealului. Anchetarea şi adunarea denumirilor de plante are o vechime de peste trei veacuri. Cea mai veche mărturie în acest sens este un manuscris Glosar de plante slavo-roman care datează, după unii, din 1649, după alţii din 1700 sau 1704. Flora comunei Noşlac, datorita climei şi varietăţii formei de relief este bogată şi diversificată. Patru din cele 6 sate ce intră în componenţa comunei Noşlac se află pe malul stâng al râului Mureş. Pe malul râului se întind râturile şi bercurile, specifice cursurilor de apa şi cu o vegetaţie caracteristică unor astfel de terenuri. Toate satele sunt brăzdate de o serie de pâraie care şerpuiesc printre numeroasele văi. În trecut, pe aceste pâraie curgea apă pe tot parcursul anului. Printre văi se afla unele terase numite de localnici şesuri .

Din terase se ridica un număr însemnat de movile, dâmburi şi dealuri de diferite forme şi mărimi. Dealurile, unele mai domoale altele mai abrupte, au destinaţie diferită: pe unele se practică agricultură, pe altele se găsesc păşuni şi fâneţe, un procent însemnat de dealuri sunt acoperite cu păduri. Prin urmare, în dependenţă de relief, de climă, de hidrografie a luat naştere, şi-a proliferat şi flora zonei. În zonă există condiţii naturale prielnice pentru creşterea şi dezvoltarea unui număr însemnat de arbori dintre care amintim: gorunul, salcâmul, carpenul, frasinul, mesteacănul, paltinul, cireşul pădureţ, mărul pădureţ, părul pădureţ, măceşul, porumbarul, cornul şi sângerul.

În zonele de luncă, pe solurile prundoase şi umede de-a lungul văilor, proliferează arinul şi salcia. Paltinul, frasinul şi mai rar, ulmul, apar fie solitari, fie în amestec cu ceilalţi arbori, la care pe alocuri se adaugă mărul şi cireşul sălbatic. În “rosturile” (runcurile) astfel create proliferează arbuşti fructiferi: murul, cornul, iar pe cioate apar colonii de pleurotus (ciuciuleţi) şi ghebe – specii de ciuperci cu mare valoare nutritivă. Prin păduri şi poieni cresc, uneori foarte abundent, ciuperci de toate speciile.

Solurile sunt propice dezvoltării unei bogate şi diversificate vegetaţii ierboase, preponderent păiuşoasă. Păşunile sunt năpădite de colonii de cimbrişor, grozamă şi părul-muntelui, plante care nu sunt agreate de animale, ceea ce duce la scăderea importanţei economice a acestor terenuri. Pe terenurile umede şi umbroase se dezvoltă urzicile, brusturii, ferigile şi podbalul.

Flora locurilor cuprinde şi numeroase specii de plante medicinale, cele mai frecvente fiind ciuboţica cucului, cimbrişorul, sunătoarea, pătlagina de diverse specii, roiniţa, talpa gâştei. Unele fâneţe sunt năpădite de grozamă şi lungoare, care degradează calitatea laptelui de vacă, dându-i un gust neplăcut. Toamna, păşunile şi cositurile sunt invadate de brânduşe care, consumate în cantităţi mari de către animale, provoacă intoxicaţii grave şi chiar moartea. De primăvara şi până la vremea cositului câmpurile prezintă un fascinant spectacol policrom, iar păşunile sunt feerii coloristice în galben şi mov.

Pomii fructiferi, în număr redus, au condiţii de fructificare doar pe dealuri, deasupra văilor invadate de ceaţă, care în plină vară, nu se ridică înainte de ora 10.

Fauna locului este reprezentată de lupi, vulpi, mistreţi, căprioare, iepuri etc. Datorită populării tuturor versanţilor şi reducerii drastice a pădurii primare fauna silvestră este redusă ca număr de specii şi ca număr de indivizi pe specie.

Dintre speciile locale de păsări se remarcă fazanul, ciorile, coţofenele, gaiţele, cristeii, piţigoii, cucul, cintezele, uliul şi, mai rar corbii, sturzii, mierlele, pupezelor, huhurezii, bufniţele, mierlele de apă şi codobaturile.

Factori de risc natural

Stratul de zăpadă persistă cam 50 de zile pe an şi atinge, în medie o grosime de 30-40 cm şi chiar mai mult, cu viscoliri pe culmi. Alunecările de teren care s-au produs sunt minore şi se datorează în mare parte precipitaţiilor abundente de la începutul primăverii şi datorită defrişărilor masive ale vegetaţiei forestiere. Prin cantităţile importante de precipitaţii produse de-a lungul timpului, comuna se împarte în nouă zone inundabile, zone cuprinse şi în Planul de Urbanism General al comunei. Aceste zone inundabile sunt:

• Zona inundabilă nr. 1 – Raul Mureş . Natura inundaţiilor este revărsări de cursuri de ape rezultate din topirea zăpezilor, ploi abundente. Inundaţiile produse în această zonă în anii 1970,1985,1989,1993 şi 2001 au fost de gravitate mică şi au afectat teren agricol în suprafaţă de 60 ha, drum comunal (5km.) şi construcţii aparţinând 15 proprietăţi particulare. Măsuri dispuse: regularizări şi protecţii de maluri, restricţii şi interdicţii la construcţii, reconstrucţii.

• Zona inundabilă nr. 2 – Pârâul Valea Şumudiului .Natura inundaţiilor este revărsări de cursuri de ape rezultate din topirea zăpezilor, ploi abundente. Inundaţiile produse în această zonă în anii 1970,1985,1989,1993 şi 2001 au fost de gravitate mică şi au afectat teren arabil în suprafaţă de 80 ha aparţinând cetăţenilor comunei. Măsuri dispuse: regularizări şi protecţii de maluri.

• Zona inundabilă nr. 3 – Torentul Valea Găbudului . Natura inundaţiilor este revărsări de cursuri de ape rezultate din topirea zăpezilor, ploi abundente. Inundaţiile produse în această zonă în anii 1970,1985,1989,1993 şi 2001 au fost de gravitate mică şi au afectat teren agricol în suprafaţă de 1,5 ha aparţinând locuitorilor satului Găbud şi 2 km de drum comunal Măsuri dispuse: regularizări şi protecţii de maluri, restricţii şi interdicţii la construcţii, reconstrucţii, amenajări silvice, îmbunătăţiri funciare.

Aceste zone de risc natural, atât din prisma alunecărilor de teren cât şi a inundaţiilor sunt bine determinate în Planul de Urbanism General, în Regulamentul Local de Urbanism şi Planul de Amenajare a Teritoriului, întocmite de SC “Proiect – Alba” SA şi aprobate de Consiliul Local al comunei Noşlac , judeţul Alba, prin Hotărârea nr. 10/2001. Numărul total al construcţiilor existente în zonele de risc este de 31, din care 28 au fost construite înainte de anul 1989.

Populaţia

Comuna Noşlac are în componenţă 6 sate şi o populaţie de 2035 locuitori, conform datelor statistice ale ultimului recensământ. Populaţia comunei repartizată pe satele componente este următoarea:

Conform datelor statistice înregistrate la recensământul din anul 2002, în comuna Noşlac, populaţia majoritară este de etnie română si maghiară.

Economia

Baza economică a comunei Noşlac o reprezintă agricultura, creşterea animalelor, exploatarea şi prelucrarea balastului, comerţul.

Agricultura şi creşterea animalelor

Suprafaţa de teren totală a comunei este de 4835 ha şi se împarte, astfel:

• teren agricol – 2013 ha, din care:
• a.1. arabil = 1870 ha;
• a.2. păşuni = 1220 ha;
• a.3. fâneţe = 199 ha;
• teren forestier – 465 ha, din care:

Configuraţia terenului şi a vegetaţiei este favorabilă creşterii animalelor. Datorită faptului că aproape toate terenurile propice păşunilor şi fânaţelor sunt proprietăţi particulare, ponderea animalelor în gospodării o deţin bovinele şi numărul lor este direct proporţional cu suprafaţa de teren deţinută de fiecare familie, dar şi cu forţa de muncă existentă.

Absenţa marilor păşunători a făcut ca numărul oilor să fie redus la strictul necesar de hrană şi îmbrăcăminte pentru fiecare familie; situaţia este similară şi în cazul creşterii porcilor.

Grâul, porumbul, sfecla de zahăr, legumele şi zarzavaturile sunt culturile vegetale care domină şi sursa principală de hrană.

În ultima perioadă, conform cerinţelor europene, au apărut o serie de acte normative care vin în sprijinul producătorilor agricoli, în vederea obţinerii de subvenţii în agricultură, care să contribuie la dezvoltarea acesteia, precum şi pentru a conduce spre o agricultură europeană, modernă, conform standardelor europene.

După aderarea Românie la structurile europene, agricultura românească primeşte sprijin financiar pentru îmbunătăţirea acesteia. Ca urmare este necesar ca la nivelul fiecărei localităţi să se producă anumite schimbări. Acestea se materializează prin:

• declararea cotei de lapte pentru deţinătorii de animale;
• atestarea crescătorilor de animale;
• întocmirea registrului de fermă pentru fiecare gospodărie agricolă;
• emiterea de certificate de producător agricol;
• obţinerea de diplome de fermier

Certificatele de producător agricol eliberate la nivelul localităţii sunt în nr. de 35 şi au fost eliberate pentru producătorii agricoli care comercializează produse agricole şi animale în târguri şi pieţe. Aceste certificate atestă calitatea şi sănătatea produselor din gospodăria proprie supusă comercializării.

În ceea ce priveşte cota de lapte, aceasta este întocmită pentru crescătorii de vaci cu lapte, care sunt în nr. de 114. Din aceste declaraţii reiese producţia de lapte şi modul cum este împărţită această cotă de lapte, adică cât este supus vânzării şi cât este reţinut pentru consum propriu. Din păcate din cauza lipsei unui centru de colectare a laptelui în localitate, cei care comercializează laptele sunt obligaţi să se deplaseze în alte localităţi, iar mare parte dintre deţinătorii de vaci cu lapte preferă consumul acestuia în gospodăria proprie şi vânzarea la vecini.

Până în prezent, la nivelul întregii localităţi, un nr. de 560 de persoane deţin atestate de crescător de animale, atestate eliberate de Direcţia Agricolă şi de Dezvoltare Rurală Alba, iar unui nr. de 810 de gospodării le-au fost întocmit registre de fermă, unde sunt evidenţiate cu exactitate parcelele de teren agricol deţinute de fiecare gospodărie în parte.

În ceea ce priveşte dotările agricole în rândul comunităţii locale, acestea sunt reduse datorită zonei de munte şi a suprafeţelor de teren arabil destul de mici, comparativ cu alte localităţi din zonele joase, unde agricultura este mult mai dezvoltată şi mai prolifică. Din această cauză se folosesc încă multe dotări agricole rudimentare, cum sunt plugurile şi grapele cu tracţiune animală, carele şi căruţele, fapt reliefat prin numărul redus de tractoare şi utilaje agricole.

Industria comunei

Pe raza comunei Noşlac, la nivelul anului 2007, funcţionează 14 unităţi economice, din care:

• De stat: 1
• Particulare: 12
• Mixte: 1

Ca analiză a celor de mai sus, reiese o slabă activitate economică a comunei, dominant fiind comerţul, în toate formele sale, (cu animale, cu mărfuri, în magazine, ambulant, intermedieri), la ora actuală, în localitate, de strictă necesitate fiind următoarele unităţi de producţie: de prelucrare şi colectare a laptelui, de morărit şi panificaţie sau de procesare şi prelucrare a cărnii. Vital pentru localitate ar fi existenţa unei pieţe agroalimentare şi a unui târg de animale, în condiţiile în care comuna se află la drum naţional, la interferenţa a două judeţe şi în condiţiile în care în zonă există potenţial pentru o gamă diversificată de produse.

Pe lângă unităţile economice menţionate, la nivelul anului 2007, în localitate mai există 11 de persoane fizice autorizate (PFA – uri), a căror activitate principală se împarte astfel: construcţii de clădiri şi lucrări de geniu (3), comerţ cu amănuntul în standuri şi pieţe (2), intermedieri în comerţul cu produse diverse (2), comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate (1), producţia altor tipuri de mobilier (1), fabricarea elementelor de tâmplărie şi dulgherie (1), reparaţii auto (1).

Îndeletniciri specifice

Fierăria sau “căucia” (de la regionalismul căuoaci = fierar) reprezintă, de asemenea, un meşteşug tradiţional, sătesc, de tradiţie. Este practicată în satele Noşlac şi Copand. Fierarii potcovesc caii, forjează cu mijloace rudimentare securile şi coasele şi confecţionează unelte agricole.

Producerea ţuicii sau a rachiului (vinars, după cum i se spune în zonă), este o tehnică tradiţională, cunoscută de foarte mulţi locuitori. Ea nu constituie o industrie ci, mai degrabă, o îndeletnicire casnică, pentru că produce doar pentru consumul propriu al fiecărei gospodării. Vinarsul este obţinut din prune, mere, pere, cireşe şi coarne. Fructele sunt lăsate să fermenteze, în butoaie mari de lemn, din toamnă de când sunt culese şi până spre începutul primăverii, după care borhoturile sunt fierte în cazane de alamă cu o capacitate de 80 – 250 litri.

Asociaţiile din comuna Noşlac

La nivelul localităţii Noşlac sunt constituite două asociaţii locale care promovează interesele producătorilor locali – Asociaţia Crescătorilor de Taurine care a luat fiinţă în anul 2003, ca asociaţie nonprofit, neguvernamentală, apolitică şi independentă, care îşi desfăşoară activitatea autonom acţionând în concordanţă cu interesele membrilor săi, având ca scop sprijinirea directă a crescătorilor de taurine asociaţi, pentru accelerarea ritmului de ameliorare numerică a efectivelor de animale, prin introducerea în zonă a reproducţiei dirijate, cu accent pe însămânţarea artificială, colaborând cu instituţii specializate în acest sens, respectiv Asociaţia “AGROSTARUL”, care exploatează o suprafaţă de 71,73 ha.

Echiparea tehnică a comunei

În comuna Noşlac exista sistem centralizat de alimentare cu apă, care deserveşte toate familiile şi instituţii publice. În rest există instalaţii de apă potabilă individuale, provenite de la fântâni sau izvoare, majoritatea gospodăriilor având baie proprie. Numărul de familii care nu deţin instalaţie de apă potabilă şi care se aprovizionează de la distanţe mai mari este redus. În satul Noşlac există o staţie de tratare a apei, care alimentează cu apă potabilă comuna Noşlac. Apa potabilă din localitate este de bună calitate, provenind din sistem centralizat judeţean. Dintr-un total de 819 gospodării individuale, 819 deţin instalaţie electrică.

În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare în comuna Noşlac, aceasta lipseşte cu desăvârşire. De asemenea, nu există staţie de epurare a apei în apropierea comunei şi nici reţea de distribuţie a gazului metan.

În comuna Noşlac numărul abonaţilor tv la televiziunea publică este de 720 familii, exista un număr de 250 abonaţi cablu TV.

În ceea ce priveşte telefonia, aceasta a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare puternică, datorită reţelelor de telefonie mobilă. La ora actuală în localitate, în proporţie de 30 % există un număr de 70 de gospodării şi 3 instituţii beneficiază de serviciile radio – telefoniei, care are avantajul că poate fi instalată până pe cele mai îndepărtate dealuri ale comunei. Telefonia fixă se regăseşte în 89 gospodarii ale comunei şi în alte 3 instituţii.

Portul popular

Ca şi în toate zonele Transilvaniei mijlocii, nici aici portul nu a fost prea sofisticat. Au dominat culorile alb şi negru care dădeau o tentă de sobrietate. Portul tradiţional s-a păstrat până în preajma celui de al doilea război mondial. În timpul războiului când fiecare avea pe cineva pe front, aproape întreaga populaţie era în doliu. Toţi, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi şi-au cernit hainele şi umblau în negru.

O altă cauză a fost plecarea din “cuib”, din toate satele a plecat un mare număr de tineri către oraşe care la revenirea lor în sat le era ruşine să mai poarte straiele tradiţionale. Doreau să demonstreze că ei sunt domni. Şi aşa, într-un timp record, a dispărut portul tradiţional din satele comunei Noşlac.

Pe lângă faptul că portul se delimitează după sexe şi vârste, este necesar să-l delimităm după sărbătoare şi zilele de lucru. Aproape toată îmbrăcămintea se producea pe plan local şi necesita mult timp, dar şi material pentru confecţionarea ei, de aceea îmbrăcămintea de lucru era mai modestă şi mai uşor de realizat şi chiar de întreţinut.